Sumar activităţi de instruire
– proiect HERA –
Poliţia Locală Braşov, având în derulare Proiectul HERA – „Optimizarea managementului de poliţie cu privire la combaterea violenţei domestice” – Programul DAPHNE III, Comisia pentru Comunităţi Europene, coordonat de Poliţia Locală Valencia / Spania, a încheiat în luna IUNIE 2012, activităţile de instruire specifice prevăzute în acest proiect.
Astfel, în acestă perioadă, ţinându-se cont atât de noua legislaţie românească privind violenţa în familie (Legea nr.25 / 2012 – modificarea şi completarea Legii nr.217 / 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie), cât şi de prevederile şi procedurile europene în acest domeniu, au fost selecţionaţi şi instruiţi cu privire la Modalităţile de Intervenţie în cazuri de violenţă în familie, un număr de 20 poliţişti locali. Suportul de curs fiind realizat de specialiştii în ordine publică ai instituţiei, a fost pus la dispoziţia cursanţilor şi în format electronic pe stick-uri de memorie, acestea fiind folosite şi ca materiale de diseminare. Pe parcursul instruirii a fost prezentată poliţiştilor şi Platforma E-Learning a Poliţiei Locale Braşov, realizată din fondurile acestui proiect, care va permite acestora ca pe viitor, să intre în contact cu instituţii de poliţie europene şi să participe şi la alte cursuri desfăşurate pe diverse teme, on-line.
Totodată, cu sprijinul Direcţiei de Servicii Sociale Braşov, partener de specialitate în proiectul HERA, au fost selecţionate un număr de 15 persoane, femei aflate în situaţii de risc – generate de violenţa domestică, care au participat la cursul de informare cu privire la violenţa în familie sub toate aspectele ei (stereotipii de gândire; mituri despre violenţa domestică; caracteristicile, formele şi consecinţele violenţei domestic; profilul victimei şi al agresorului; etc.) şi la sesiuni de consiliere psiho-socială. Aceste sesiuni, ca şi suportul de curs psiho-social au fost realizate cu sprijinul Direcţiei de Servicii Sociale Braşov şi al Asociaţiei Pas Alternativ, prin psiholog Iolanda Beldianu, specialist în consiliere şi informare pentru victimele violenţei în familie.
Pe parcursul sesiunilor de instruire au fost distribuite şi discutate atât broşurile realizate cu recomandări pentru ieşirea imediată din situaţii de risc – generate de violenţa în familie, cât şi modul de completare şi folosire a Caietului – Jurnal HERA: pentru înregistrarea şi urmărirea evenimentelor negative.
De asemenea, în cadrul trainingului, persoanele aflate în situaţii de risc au participat şi la cursul de auto-apărare, în cadrul căruia au efectuat exerciţii de autoapărare şi de ieşire din situaţii conflictuale, desfăşurate împreună cu poliţiştii locali din cadrul Biroului de Intervenţii. Poliţiştii le-au distribuit apoi şi broşuri cu recomandari şi sfaturi de ieşire imediată din situaţii tensionate. Totodată, participantele au primit şi alarme pandantiv pentru autoapărare, fiind instruite privind modul de folosire ale acestora.
Selectarea participantelor la training a presupus o muncă asiduă, deoarece multe dintre victimele violenţei domestice au fost reticente cu privire la participarea la un astfel de curs. Observaţiile noastre referitoare la procesul de selecţie al participantelor ar fi următorele: victimele aflate în adăpost sau cuprinse într-un sistem de protecţie (centrul maternal, etc.) ar fi preferat ca acest curs să se facă la sediul adăpostului şi în prezenţa a cel puţin uneia dintre persoanele cu care au lucrat de la data intrării în adăpost (asistentul social sau psihologul), în timp ce unele dintre femeile care au depăşit situaţia de risc au preferat să nu participe pentru a nu-şi reaminti de evenimentele traumatizante; au existat şi victime ale violenţei care se aflau în starea de negare – conştientizau că sunt într-o situaţie de risc dar preferau să nu participle la curs pentru a nu fi nevoite să accepte realitatea (faptul că sunt victime ale violenţei).
Ulterior, echipa proiectului HERA a desfăşurat o serie de activităţi de post-testare şi evaluare a întregii perioade de training, rezultând faptul că instruirea a purtat o notă de noutate, aducând în discuţie elemente noi, folosite la nivel european în sprijinul activităţilor de combatere a violenţei domestice, toate aceste informaţii dovedindu-se utile atât poliţiştilor locali, cât şi persoanelor aflate în situaţii de risc.
În urma evaluării activităţii şi a discuţiilor purtate cu persoanele aflate în situaţie de risc sau victime ale violenţei s-a constat că Legea 25/2012 întâmpină unele dificultăţi în ceea ce priveşte aplicabilitatea. De la data intrării în vigoare a acestei legi şi până în prezent, am aflat doar de demersul unei avocate care a solicitat în instanţă pentru clienta ei emiterea unui ordin de protecţie. Discuţiile purtate cu angajaţii diferitelor instituţii cu atribuţii specifice în ceea ce priveşte violenţa în familie ne duc către o singură direcţie – lipsesc normele metodologice de aplicare a Legii 25/2012. Totodată s-a constatat faptul că nu există o corelare între Legea 25/2012 şi celelalte legi specifice care stabilesc atribuţiile diferitelor instituţii în ceea ce priveşte violenţa în familie. Spre exemplu, nu se cunoaşte modalitatea prin care se va acorda asistenţă agresorilor sau cum se vor înregistra, raporta sau se va asigura managementul cazurilor de violenţă în familie. Acestea sunt doar o parte din problemele identificate şi care, sperăm că vor dispărea odată cu apariţia normelor metodologice de aplicare a Legii 25/2012 şi a modificării celorlalte legii, când se va putea asigura atât victimelor cât şi abuzatorilor asistenţa de care au nevoie.
[nggallery id=33]
PROIECT ÎNCHEIAT:
PROIECTUL „GRUNDTVIG: Strategii inovatoare pentru prevenirea recidivei” – coordonat de Forumul European de Securitate Urbană (Paris / Franţa), cu cofinanţare europeană, derulat în perioada 2007-2009.
Partener principal – Primăria Municipiului Braşov, iar Poliţia Locală Braşov – colaborator de specialitate;
La acest proiect au participat alături de Braşov şi municipalităţile Torino/Italia, Valencia Spania, Le Havre/Franţa şi Opava / Cehia.
Obiectivele proiectului au fost: identificarea strategiilor care se aplică deja în Europa pentru prevenirea recidivei, schimburi de bună practică şi întocmirea unui program-pilot la nivel local, aplicabil în Braşov, Le Havre/Franţa şi Opava / Cehia.
[hide-this-part]
Proiectul a avut ca finalitate încheierea unui Contract Cadru de Parteneriat între Primăria Municipiului Braşov, Consiliul Local prin unităţile subordonate: Direcţia de Serviciile Sociale, Poliţia Locală Braşov, Centrul pentru Persoane fără Adăpost, Penitenciarul Codlea, Asociaţia pentru Siguranţă Urbană şi Mediere Braşov, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Braşov, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, Asociaţia ”Diaconia” Ajutor Internaţional, Fundaţia „Agapedia” România, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Filiala Braşov, Biserica Reformată „Casa Speranţei” şi Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov.
Prin semnarea Contractului Cadru, valabil 3 ani, respectiv până la 26.08.2012, partenerii se angajează că vor colabora în cadrul parteneriatului creat, şi la toate nivelurile corespunzătoare, în vederea asigurării implementării eficiente a programului pilot. Se urmăreşte obţinerea unui impact pozitiv asupra prevenirii fenomenului recidivei în municipiului Braşov şi în zona adiacentă acestuia, contribuind astfel la asigurarea coeziunii sociale şi la integrarea în societate a foştilor infractori.
Responsabilităţile Poliţiei Locale Braşov:
• Efectuează vizite la domiciliul persoanelor liberate condiţionat din penitenciar, împreună cu personalul Direcţiei de Servicii Sociale, la solicitarea acesteia, atunci când se procedează la efectuarea de anchete sociale şi când se consideră că persoanele liberate pot avea porniri necontrolate.
• Creează baza de date privind potenţialii recidivişti, în baza informaţiilor (nume, prenume, domiciliul etc.) comunicate de către Direcţia de Servicii Sociale privind persoanele liberate, atât ale celor care au acceptat sprijinul acestei instituţii, cât şi acelora care au refuzat să fie sprijiniţi;
• Asigură prezenţa permanentă a unui agent al Poliţiei Locale la Centrul pentru Persoane fără Adăpost, în scopul prevenirii comiterii de fapte antisociale de către liberaţii din penitenciar, care sunt cazaţi în acest centru;
• Efectuează verificări la domiciliul persoanelor care se află în curs de cercetare şi a căror măsură de arestare preventivă a fost în locuită cu măsura preventivă, constând în obligaţia de a nu părăsi Municipiul Braşov, decât cu acordul instanţei de judecată.
Partenerii în contract evaluează periodic (la 3 luni) activitatea şi rezultatele parteneriatului, propunând, după caz, modificarea conţinutului, prelungirea sau încetarea contractului.
[/hide-this-part]
PROIECTE ÎN DERULARE: PROIECTUL „FALPREV – Trainingul autorităţilor locale implicate în prevenirea recidivei” – coordonat de Forumul European de Securitate Urbană (Paris / Franţa), cu cofinanţare europeană, perioada de derulare: 01.12.2009-31.12.2011.
Partener principal este Primăria Municipiului Braşov, iar Poliţia Locală Braşov este colaborator de specialitate;
Acest proiect tratează cu două aspecte-cheie a reintegrării foştilor deţinuţi:
1. pregătirea pentru liberare şi
2. reintegrarea lor în societate; aspecte care implică autorităţile locale şi penitenciarul Codlea, în primul rând.
[hide-this-part]
Prin organizarea unor sesiuni de training specializat, cu aprox.15 persoane (mai – iunie şi octombrie-noiembrie 2011) şi prin luarea unor măsuri de asistare şi suport, adresate autorităţilor locale şi penitenciarului, pentru pregătire şi asistenţă a persoanelor liberate din penitenciar şi reintegrarea acestora în societate, proiectul urmăreşte punerea în practică a unor cursuri inovative de training.
Temele propuse pentru instruire:
– Cultură partenerială;
– Lucrul cu fostul deţinut şi cu persoana care urmează să se libereze – fără documente, fără calificare, fără pregătire;
– Loc primire liberaţi;
– Motivarea şi stimularea liberatului din penitenciar.
[/hide-this-part]
2. PROIECTUL „HERA – Optimizarea managementului de poliţie cu privire la combaterea violenţei domestice” – din fondurile Programului DAPHNE III,Comisia pentru Comunităţi Europene, coordonat de Poliţia Locală Valencia / Spania, cu cofinanţarea Comisiei Europene, în derulare din 01.01.2011 – 31.12.2012 (2 ani), în care Poliţia Locală Braşov este partener principal, Direcţia de Servicii Sociale – a fost cooptat ca şi colaborator de specialitate.
Partenerii în proiect sunt, după cum urmează:
1. Poliţia West Yorkshire – LEEDS / ANGLIA;
2. Poliţia Locală Braşov şi Direcţia Servicii Sociale–BRAŞOV/ ROMÂNIA;
3. Municipalitatea din CESENA / ITALIA;
4. Guvernul Regional VALENCIA / SPANIA;
5. Fundaţia Comunitară Valenciana – zona europa –VALENCIA/ SPANIA;
6. Asociaţia Naţională Rhodopa Planina – SMOLYAN / BULGARIA;
7. Centrul pentru femei – VILNIUS / LITUANIA;
8. Agenţia pentru Servicii Sociale „Centrul Crize Familie”–RIGA / LETONIA.
Principalele obiective ale proiectului sunt:
• Îmbunătăţirea procesului de muncă şi a protocoalelor de poliţie şi obţinerea unor standarde generale de acţiune printre poliţiile europene;
• Accentuarea rolului victimei în procesul său de recuperare;
• Realizarea de propuneri de lege pentru modificări legislative pentru obţinerea unor rezultate mai bune.
[hide-this-part]
Principalele capitole de lucru sunt:
1. Management administrativ şi financiar;
2. Cercetare:
– detectarea, analizarea, cuantificarea şi realizarea de protocoale privind bunele practici cu privire la modalităţi de lucru ale poliţiei în cazurile de violenţă împotriva femeilor;
– schimb de experienţă şi discuţii despre bunele practici.
3. Standardizare:
– realizarea unor Protocoale Poliţieneşti Comune Europene,
– validarea protocoalelor cu ocazia unui Simpozion International.
4. Training şi însuşire a cunoştinţelor:
– realizarea unui curs de instruire pe Internet (e-learning) pentru ofiţerii de poliţie;
– răspândirea de experienţe pilot prin intermediul e-cursurilor;
– dezvoltarea unei strategii interne de însuşire a cunoştinţelor;
– dezvoltarea unui plan de acţiune externă pentru colaborarea cu agenţii sociali, cum ar fi: instruirea victimelor, licee, mediatori.
5. Evaluare:
– evaluarea protocoalelor, evaluarea modului de aplicare a protocoalelor în munca reală.
6. Exploatare:
– planul de sustenabilitate va acoperi demararea cursurilor de instruire, ca şi continuarea şi actualizarea periodică a acestora.
– Noi idei de proiect referitor la munca de prevenire vor fi incluse ca şi continuare HERA.
7. Diseminare:
– diseminarea activităţilor pentru a răspândi şi împărtăşi din activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute.
– instituirea unui directorat al organizaţiilor.
[/hide-this-part]
3. PROIECTUL „SAFELAND – Siguranţa în oraşele europene” – coordonat Asociaţia Metropolitană Braşov, finanţat de Comisia Europeană, derulat în perioada februarie 2010 – februarie 2012. În acest proiect Poliţia Locală Braşov este colaborator de specialitate.
Agenţia Metropolitană Braşov şi Inspectoratul Şcolar Braşov, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov implementează alături de organizaţii şi instituţii din alte 6 regiuni europene din Grecia, Marea Britanie, Italia, Spania, Polonia, Bulgaria, proiectul SAFELAND;
[hide-this-part]
SAFELAND este un proiect care are ca scop creşterea siguranţei publice, axându-se pe prevenirea criminalităţii la nivel local, finanţat prin „Programul pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii – 2008”al Comisiei Europene.Organizaţiile europene vor împărtăşi din experienţa şi cunoştinţele lor cu privire la modul de promovare a prevenirii primare, în scopul de a contribui la rezolvarea problemelor din ce în ce mai grave de siguranţă publică.[/hide-this-part]
Pingback: Scoala altfel, politia si violenta domestica | Radio GRADO